AdLittera organizează acțiuni culturale pentru creșterea simpatiei a mediului socio-cultural, în portofoliul nostru înregistrându-se următoarele evenimente:

Acțiunea „100 de mii de poeți pentru schimbare” / 100 Thousand Poets for Change”
Din 2012 AdLittera a promovat ediția bucureșteană a celui mai mare eveniment la nivel global de lectură publică, alături de organizatorul de la acea dată, poetul Răzvan Țupa. Din 2014, AdLittera organizează anual un eveniment de excepție, preluând inițiativa și dând astfel continuitate unui proiect multi-cultural cu o anvergură greu de egalat: 110 ţări programând peste 550 de evenimente, în aceeași zi.


Acțiunea interactivă „Scrie-ți povestea” – este un happening care are ca scop să aducă publicul alături de scriitori consacrați prin invitația de a scrie povești, într-un mediu prietenos și neconvențional. Ediția 2013 s-a desfășurat pe durata a cinci zile, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traduceri – FILIT Iași.
În urma selecției din cele peste 200 „povești” scrise de publicul amator, alături de peste 30 scriitori care și-au scris propria poveste, se va publica și distribui gratuit într-un volum colectiv „întreaga poveste”.


Acțiunea „Colocvial” facilitează întâlnirea publicului cu scriitori dar și cu alte personalități din cultură și artă. AdLittera propune partenerilor expunere lunară la eveniment și în media parteneră (print, radio, online, media socială). „Colocvial” se desfășoară în două planuri complementare: literatura și alte arte.  Pe de o parte, avem literatura ca o manifestare artistică, iar de cealaltă parte, sunt o sumedenie de alte arte care interferează și fuzionează cu ea.  Invitații sunt selectați în funcție de direcțiile de comunicare ale partenerului sau pe o agendă comună.


Anual, în perioada estivală, AdLittera organizează un eveniment în cadrul campaniei de promovare a lecturii „Bagajul de cultură”. Din 2011, în fiecare vară propunem cărți, autori români, scriitori contemporani. Evenimentul este desfășurat pe 2 paliere: online și offline. Partenerul beneficiază de expunere media, print, radio, online, media socială, pe durata acțiunii (2 luni/an).  Online: Concurs de recenzie de carte pentru bloggerii pasionați de lectură. Offline: Premiile constau în pachete de cărți oferite de editura parteneră pentru a fi citite pe tot parcursul verii.


Evenimentul „Drumul cărții” are ca principal obiectiv promovarea lecturii sau a readucerea în conștiința și în obișnuința publicului, ca un mijloc de relaxare într-un moment socio-politic tensionat.
Eveniment cultural care cuprinde 3 secțiuni de interacțiune cu publicul
– Talk-show cu scriitori și editori – drumul pe care îl face manuscrisul până la raftul bibliotecii;
– Socializare prin schimb de cărți + Colectare de cărți oferite benevol de către public, donația constituind fondul de carte pe care îl donăm, la rândul nostru, către biblioteci sau instituții sociale care nu dispun de bugete pentru achiziții de carte;
– Prezentarea a două personalități și a poveștilor acestora prin care se evidențiază rolul cărților în evoluția și dezvoltarea profesională a fiecăruia.