Comunitatea SuperDascăl premiază excelența în formare! Suntem mândri să anunțăm câștigătoarea premiului special pentru formare continuă și pro-activism din suita de webinare 2025-2026.

În urma extragerii aleatorii realizate de partenerul nostru, Agenția Holiday Office, vacanța bine-meritată merge la: RELI-DIANA STĂNCULEASA, cadru didactic în învățământul primar la Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica” Craiova, județul Dolj, membru activ al comunității SuperDascăl. Premiul constă într-un sejur de 7 nopți, în perioada 25.10 – 01.11.2026, la FLEGRA PALACE 4, Pefkohori, Halkidiki, Grecia.

Doamna Stănculeasa s-a remarcat pe tot parcursul anului școlar prin prezență constantă, intervenții valoroase și o dorință autentică de a aduce la clasă ceea ce învață. Duce cu cinste numele învățământului primar doljean în comunitatea națională SuperDascăl.

„Acesta este exemplul perfect că implicarea se vede și se răsplătește. Felicitări, doamna Stănculeasa! Ne bucurăm că inspirația din webinarele SuperDascăl va ajunge acum, prin dumneavoastră, și la elevii Școlii Gimnaziale «Gheorghe Țițeica» din Craiova.” – Echipa SuperDascăl


Învățătorilor și profesorilor din comunitate: următoarea vacanță poate fi a voastră!

Fiecare prezență la webinar contează și te aduce mai aproape de o binemeritată pauză. Rămâi activ, fii parte din conversație, iar la final de sesiune poți fi chiar tu cel extras.

Felicitări, Reli-Diana Stănculeasa! Vacanță cu soare și inspirație!

Mulțumim Holiday Office pentru suportul oferit financiar, pentru susținerea educației nonformale și pentru premiul oferit acestei sesiuni! Acest premiu reconfirmă misiunea noastră: la SuperDascăl, implicarea nu rămâne nevăzută. Iar pentru ca astfel de momente să continue, avem nevoie de comunitate – inclusiv de susținerea financiară a membrilor noștri.


Sunteți peste 25.000 de profesori care cunosc programele SuperDascăl, 15.000 care ne priviți admirativ, 8000 care reacționați și doar 250 care faceți donații să avem coerență. E ok. Doar că, dacă vreți să rămânem la planuri gratuite de activități, Asociația AdLittera are nevoie de susținerea voastră financiară. Puțin, constant, cât un set de carioci sau un latté în cafenea. Dacă Programul SuperDascăl ți-a adus măcar o idee bună la clasă în toți acești ani, ia în calcul o donație lunară. Ne ajută mai mult decât crezi.


GENEROZITATE PENTRU SUSTENABILITATE!